Despre autor:

mihók tamás
(n. 1991) este absolvent de Litere la Oradea, specializarea română-engleză (2013). Bursier timp de doi ani la ELTE Budapesta, Departamentul de Limba și Literatura Română.
În prezent doctorand la Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș pe domeniul filologie.
A publicat volumele Șantier în rai (2013) și Winrar de tot (2015).
A tradus în limba maghiară volume de Constantin Virgil Bănescu și Radu Vancu, precum și o antologie de poezie românească recentă.

Despre  c u t i c u l a r:

„N-a trecut mult de la atestatul de poet definitiv obținut cu Winrar de tot (după alte câteva încercări) și Mihók Tamás a devenit unul dintre protagoniștii ultimului val și un foarte activ agent româno-maghiar și maghiaro-român. cuticular-ul de acum ține linia confesiunii exasperate și autentice până la crisparea viscerală din primul ciclu al volumului precedent. Deși nu activează între (și nici cu) himere și fantasme, principiul lui poetic e similar celui al lui Emil Botta. Și pentru Mihók poezia e un vomitoire («cânt să nu vomit»), un catharsis al angoaselor. De regulă concentrația poetică e obținută prin notații de imediate brute, dar când notațiile intră în febră imaginativă poemele trag la malul unui expresionism de spasme. Scenariul celor patru capitole îmbină monografii de incidente erotice și de traume, contopite într-o efervescență dramatică.”

Al. Cistelecan

„Mihók Tamás e unul dintre cele mai bune lucruri petrecute în poezia română recentissimă. Foarte puțini dintre poeții tineri pot scrie deopotrivă poeme aluvionare, post-ginsbergiene, și poeme contrase în sine până la implozie. Sau poeme confesive de o intimitate aproape insuportabilă, alături de poeme tehnice intensive & reci. Poeme despre amoruri adolescentine la mare — alături de poeme-dialog cu îngeri foarte deocheați la vorbă. E, pe scurt, o sensibilitate intensă pasionată de cele mai varii tropisme tehnice. Combinație rară, specifică exclusiv celor mai buni poeți de cursă lungă.” 

Radu Vancu

„Viteză și combustie: acestea sunt categoriile specifice poemelor lui Mihók Tamás. Indiferent că e vorba de trenuri, avioane, metrou sau glisări pe tiroliană, vedem un eu care, departe de a avea plăcerea mobilității beatnicilor, se dislocă într-un câmp spațial tensionat. Fiecare text este, de fapt, o luptă cu cercul vicios și obositor al autoreferențialității: «creierul/ caută mereu să se extindă».”

Teodora Coman