Despre autor:

Sorin Catarig (n. 1961, Năsăud) a publicat în volumul colectiv oZone friendly (2002), coordonat de O. Nimigean, debutînd un an mai tîrziu cu Unele considerații asupra tehnicii salvării aparențelor. A doua sa carte, Moarte printre stabilopozi, a apărut în 2006, cu o prefață de Antonio Patraș. În 2011 revine cu Frigul ca remediu pentru bărbații singuri.

Despre În răstimpul dintre două plecări (Ghid practic pentru străbaterea nopții):

„Sorin Catarig își vede de treabă, impasibil la cîntecele de sirenă ale literaturii societale. Codul succesului, incluzînd strategiile curente de impunere (afirmarea apartenenței la o generație, la un grup literar, la un trend în curs, cultivarea imaginii ș.a.), nu îi ațîță în nici un fel dorința mimetică. E dintre cei ce trebuie descoperiți «în bîrlogul lor». Pentru că pe el nu-l interesează decît, aproape autist, explorarea sa textuală, altfel spus, pariul ontologic al poeziei. Noul volum, ghidat, și acesta, de principiile poeticii stohastice xenakiene, creează un «eveniment liric» pe planul unui ansamblu eterogen stilistic, neobsedat de puritatea de gen. Sorin Catarig deconspiră, cu un simț dintre cele mai fine, cotidianitatea anodină, îi surprinde fisurile, trapele abisale, pătrunde în zonele secrete ale infrarealității, în iraționalitatea noastră constitutivă, la granița cu alienarea și nonsensul. Cartea de față, care confirmă un scriitor de primă mînă, transmite, în plus (din «miezul lucrurilor», reținut, fără supralicitare retorică, dar implacabil), o senzație neliniștitoare (de la Pessoa citire), o undă de fatum. Dar, cum se întîmplă în cazul experiențelor-limită, conține și promisiunea iluminării.”

O. Nimigean

„Sorin Catarig, una dintre cele mai discrete prezențe din literatura care se scrie azi, revine după aproape șase ani de la Frigul ca remediu pentru bărbații singuri cu a patra sa carte, în care își face jocul cunoscut acelora care l-au citit și îl prețuiesc. El este un autor din familia lui Mircea Ivănescu, dar și un fin cunoscător al prozatorilor din Școala de la Târgoviște, autoironic, inteligent și rafinat fără să devină vreodată pretențios sau emfatic. Găsesc deopotrivă stenică și încurajatoare seriozitatea și constanța acestui autor greu de încadrat, care păstrează afinități subtile cu Radu Andriescu sau Iustin Panța, iar titlul noii sale cărți mă duce cu gîndul la atmosfera de intimitate tensionată a literaturii lui Peter Handke.”

Claudiu Komartin